Sergiu Anghel

Sergiu Anghel este prof. univ. dr., director al Departamentului de Arta coregrafică al Universității de Artă Teatrală și cinematografică I.L. Caragiale din București și președinte al Senatului UNATC la al doilea mandat.

A fost fondatorul Grupului Contemp, în perioada 1973- 1989, o structură a culturii române nealiniată ideologiei comuniste.

După revoluție a pus bazele primului învățământ superior de artă coregrafică din România în cadrul UNATC.

A condus ,în calitate de director artistic, Compania Orion Balet București timp de 12 ani, realizând în cadrul acestei structuri a Ministerului Culturii 12 spectacole de autor.

A realizat peste 20 de spectacole de autor, filme și recitaluri TV publicând totodată cărți și articole de specialitate.

A obținut un mare număr de premii de specialitate printre care se evidențiază Premiul Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor de muzică din România și Premiul I și Trofeul Măslinul de Aur în cadrul Festivalului Internațional Video-Art.

Sergiu Anghel a fost decorat cu Ordinul Meritul pentru învățământ în grad de Ofițer.