UNIUNEA ARTEI COREGRAFICE DIN ROMANIA
U N A C O R
CRITERII SOMATOFIZIOLOGICE ÎN SELECȚIA PENTRU COREGRAFIE
de
Mihaela Iosif
Sinopsis
Un dansator trebuie să aibă pe lângă forță și mobilitate, o coordonare cât mai bună (abilitatea de a lucra diferite părți ale corpului împreună), o conștientizare kinestezică foarte dezvoltată (în scopul de a cunoaște și controla poziția și starea corpului), de control al greutății corpului și echilibru în mișcare, o conștientizare dezvoltată a spațiului în momentul mișcărilor de dans, un foarte bun simț al ritmului, și a muzicii. În concluzie, (pre)selecția copiilor trebuie făcută cu responsabilitate tocmai datorită faptului că arta dansului presupune un efort constant atât fizic cât și psihic încă de la vârste fragede și că în raport cu duritatea acestei vocații, copilul trebuie să înțeleagă faptul că vocația în sine nu constituie un sacrificiu, ci o alegere proprie - un mod de viață.
- Iosif Mihaela -
În cadrul selecției subiecților compatibili cu criteriile anatomo-fiziologice specifice dansului clasic și nu numai, nu trebuie neglijată perspectiva genetică, știut fiind că există un raport evident între constituția fizică a genitorilor și descendenți. În trecut observațiile de genul acesta se făceau empiric, unii profesori (cei cu mai multă experiență) solicitând prezența părinților la școală în perioada examinărilor pentru a-și putea face o impresie legată de perspectiva dezvoltării ulterioare a candidaților. Rezultatele obținute în sfera determinării genetice a unor caractere cu importanță pentru specificul coregrafic se datorează numeroaselor cercetări efectuate prin diferite metode, marea majoritate derulate însă în domeniul sportului de performanță. Nu cunosc să se fi făcut vreo cercetare științifică sub acest aspect la noi în țară, explicația fiind dată de interesul mult mai mare acordat sportului de către regimul trecut decât artelor în general, știut fiind faptul că sportul era o componentă majoră a propagandei comuniste.
Pentru inițierea unei cercetări minim științifice privind criteriile de selecție ce pot fi luate în considerare atunci când inițiem un concurs pentru ocuparea unor locuri într-o școală de profil coregrafic trebuie să ne întoarcem în principal la definirea științifică a tipului somatic ideal. Referitor la tipul somatic funcțional și determinarea lui ereditară s-au obținut o serie de date prin variate metode genetice (metoda gemenilor, a asemănării dintre părinți și copii, a arborelui genealogic etc.). Pe lângă tipul somatic ideal trebuie luate în considerare abilitățile motrice ale candidatului. Baza fenomenelor motrice o constituie însușirile somatice, fiziologice și psihice.
Cea mai frecventă greșeală în tipul de selecții practicate în trecut a constituit-o punerea accentului - din perspectivă negativă - pe considerarea țesutului adipos al (în principal candidatelor) considerate în mod eronat ca fiind supraponderale și, deci, inapte pentru dans.
Cercetările recente arată însă că printre însușirile somatice principale se numără și acelea care caracterizează aparatul locomotor, mai puternic condiționat genetic decât țesutul adipos. Coeficienții de corelație și de iritabilitate sunt mai mari în acest caz pentru țesutul osos decât pentru cel muscular, iar coeficienții de corelație ai acestor două țesuturi sunt mai ridicați comparativ cu cei ai țesutului adipos.
Fără îndoială, însușirile esențiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exercițiilor motrice, astfel încât să se obțină transformări datorate exclusiv unui proces de modelare efectuat prin intermediul unor exerciții particularizate pe problemele specifice unui subiect. În acest caz este necesară selecția indivizilor cu masa, înălțimea și proporțiile corpului corespunzătoare tipului constituțional ideal pentru o anumită disciplină coregrafică știut fiind faptul că între dansul clasic și celelalte discipline există diferențe majore ale tipologiilor general acceptate în lumea spectacolului. Dintre multiplii parametri morfologici, înălțimea (talia), proporțiile segmentelor corporale și tipologia somato-sexuală au o însemnătate prioritară în selecție. Lungimea corpului și a extremităților, greutatea corpului, lărgimea bazinului și a coapselor, circumferința taliei, a pieptului, a feselor, umerilor, precum și depozitele de grăsime din diferite părți ale corpului s-au dovedit a fi condiționate ereditar.
Din acest compartiment al cercetărilor, cel mai important aspect pentru selecția și orientarea copiilor îl constituie datele cu privire la structura corpului. Aceasta (cu deosebire „masa activă a corpului”) este, după cum s-a stabilit în ultimii ani, un nou parametru al capacităților funcționale ale organismului omenesc. Masa activă a corpului se corelează bine cu capacitatea aerobă maximă, adică cu nivelul cel mai ridicat al consumului de oxigen atins în regim de efort maximal (VO2 max.), cu forța musculară, rezistența și cu alte calități motrice. Alți parametri care trebuie luați în calcul atunci când vrem să privim în perspectivă evoluția unui subiect sunt: structura corpului, interacțiunea dintre activitatea fizică, hrană și după cum au arătat cercetările, factorii genetici. Structura corpului este unul dintre cele mai importante criterii de selecție pentru profilul coregrafic. Înălțimea corpului și proporțiile segmentelor acestuia sunt în mare măsură determinate ereditar.
Multe studii referitoare la determinarea genetică au fost dedicate estimării coeficienților de corelație dintre înălțimea corpului părinților și aceea a urmașilor, dintre înălțimea descendenților de diferite vârste și cea a ascendenților de grade variate dar și dintre tipurile de activitate fizică și dezvoltarea sistemului osos. (D. A. Bailey)[1]. Studiile demonstrează că acești coeficienți de corelație dintre descendenți și ascendenți sunt foarte variabili, depinzând atât de vârsta și sexul copiilor, cât și de starea materială a populației.
Iritabilitatea[2] înălțimii corpului – s-a constatat - înregistrează indici superiori pe măsura înaintării în vârstă. Coeficienții de iritabilitate în procesul de creștere a sistemului osos ating cele mai mari valori la capătul adolescenței. De aceea, rolul factorilor de mediu în determinarea înălțimii corpului descrește cu vârsta. Coeficienții de iritabilitate, calculați pentru grupa de vârstă cea mai mare, pot fi considerați ca măsură exclusivă a rolului eredității în determinarea înălțimii corpului. Rezultă, deci, câteva concluzii care prezintă o importanță deosebită pentru selecție, și anume: coeficienții de corelație dintre înălțimea corpului la părinți și la urmași cresc o dată cu vârsta, atingând valori maxime la grupele de vârstă cele mai mari. Aceleași valori luate în calcul la nivelul grupelor de vârstă inferioare sunt relativ scăzute și se formează la un nivel similar cu valorile analoage ale populațiilor din afara Europei în ciuda faptului că între țările europene și cele extra-europene există diferențe majore în ce privește condițiile de viață și de hrană, privite în ansamblu.
Indicele iritabilității înălțimii corpului crește, de asemenea, o dată cu vârsta, înregistrând diferențe mari în funcție de metoda de estimare. Prin urmare, înălțimea fiului poate fi prognozată pe baza înălțimii tatălui, iar a fiicei, pornind de la înălțimea mamei.
Pe de altă parte însă, trebuie avut în vedere faptul că, în general, noua generație înregistrează indici superiori de dezvoltare fizică comparativ cu aceea a părinților, fenomen descris de oamenii de știință ca sindrom sau fenomen de accelerație sau – prin extensie - de neotenie.[3]
Cunoscând înălțimea corporală, se poate stabili valoarea celorlalte proporții ale segmentelor corporale. De asemenea, pentru stabilirea tipului somatic s-au făcut cercetări, determinându-se coeficienții de iritabilitate ai dimensiunii craniului. Se știe că există diferite tipuri de craniu, spre exemplu, cu diametrul antero-posterior mare (dolicraniu) sau mic (brahicraniu). Stabilirea tipului somatosexual condiționat ereditar, prezintă de asemenea, importanță pentru selecția în cadrul specializării coregrafice. Determinarea parametrilor morfologici genetic condiționați care definesc tipul somatic sexual este absolut necesară deoarece, obținerea performanței fizice este condiționată de o anumită rată de masculinitate sau feminitate. Este un fapt constatat că o bună susținere a efortului fizic și o atingere a unor performanțe de nivel superior este mult mai frecventă în cazul subiecților feminini cu o rată mai mare de masculinitate. Acest determinism biologic se află și el sub control genetic.
Plecând de la conceptul de mozaic al androginiei (Draper)[4], potrivit căruia fiecare individ este dotat cu caractere feminine și masculine în diferite proporții, s-a încercat în timp o conturare cât mai exactă a conceptului de constituție a sexualității, alături de aceea de constituție somatică (somatometria). Oamenii de știință au stabilit următoarele tipuri somatomorfice: hipermasculin, masculin, hipomasculin (unidiferențiat), mixt (bisexuat), hipofeminin (unidiferențiat), feminin, hiperfeminin. Această metodă permite o prognoză în proporție de 90% a ratei de masculinitate sau feminitate în dezvoltarea subiecților încă din etapa antepubertară, fiind deosebit de utilă în selecția viitorilor balerini din motivele deja expuse mai sus și care se referă în principal la capacitatea viitorilor elevi de a susține o rată crescută a efortului pe unitatea de timp.
În urma unor cercetări recente devine tot mai evident faptul că esențială pentru orice selecție ce vizează alegerea unor candidați apți pentru performanță fizică trebuie să țină cont de stabilirea globală a tipului de construcție corporală după diferite metode genetice, bioelectrice etc. (Kretschmer[5], Scheldon, Heath-Carter, Conrad, Briant, Willoughby), cu evidențierea corelațiilor între diferitele tipologii citate și capacitatea sporită în susținerea efortului.
Oricât ar părea de bizar în raport cu vechile metode aplicate în procesul de selecție pentru disciplinele coregrafice, cercetările științifice tot mai aprofundate au adus în lumină corelații nebănuite între lucruri care păreau determinate de purul hazard. Astfel, cercetările de ultimă oră au evidențiat faptul că până și descifrarea dermatoglifelor (amprentelor) palmare și plantare capătă o tot mai mare importanță în cadrul stabilirii criteriilor morfologice de selecție.
Cercetări asupra bolții plantare efectuate de St. Milcu și colaboratorii săi încă din anul 1932 atestă rolul diferențiat pe care-l poate avea valoarea diferită la indivizi a unghiului dintre axa anatomică (calcaneu-spațiul interdigital) și cea funcțională (calcaneu-halice), acesta putând fi responsabil pentru anticiparea unor specificități anatomo-funcționale și a diverselor particularități în susținerea diferitelor tipuri de efort. Referitor la parametrii fiziologici ai tipului somatic, pe care, din motive didactice, îi abordăm împreună cu cei morfologici, putem remarca următoarele: este greu de făcut o diferențiere netă între cercetările având ca obiectiv proprietățile motorii pe de o parte, și cele care studiază factorii fiziologici-funcționali, pe de alta.
Cu alte cuvinte, în cadrul unui proces de selecție științifică, dincolo de metodele tradiționale (bazate fundamental dacă nu exclusiv pe ”ochiometrie” și pe teste anatomice sumare) ar trebui deja luate în calcul și examinări ce țin de fiziologia efortului în cadrul unui examen medical complex dacă nu complet. Altfel, rata eșecului profesional poate fi foarte mare în cadrul unei discipline atât de dificilă cum este dansul. Din această cauză consider că este oportun să prezint parametrii fiziologici care pot sta la baza unei mai bune selecții în corelație cu determinismul lor asupra nivelului calităților motrice.
Viteza. Înțelegând prin ”viteză”, rapiditatea cu care este executată o mișcare sau o serie de mișcări, aceasta este condiționată, în principal, de două elemente fundamentale: activitatea sistemului nervos și, în principal, a scoarței cerebrale, unde se realizează întreaga comandă, coordonarea și reglarea mișcării. Durata medie (stabilită în cadrul unor cercetări medicale-de 70-82 m/s) a acestor operații poate fi redusă prin antrenament, în dorința obținerii unei accelerații motrice cât mai mari. În acest sens pot fi imaginate și puse în aplicare exerciții care pot înlesni formarea unor stereotipuri dinamice motrice într-un timp cât mai scurt, ținând totuși cont de faptul că aceste achiziții sunt de regulă condiționate genetic sub raportul rapidității de instalare.
Metabolismul muscular este complexul de reacții chimice care se produc la nivelul țesutului muscular în timpul efortului. În ceea ce privește selecția, metabolismul muscular interesează în primul rând sub aspectul reacțiilor fiziologice care se produc la nivelul musculaturii motrice, a grupelor de mușchi care asigură energia necesară contracțiilor musculare responsabile de efectuarea unor mișcări complexe în condiții de anaerobioză[6].
Energia se definește prin raportul dintre lucrul mecanic ce poate fi dezvoltat de anumite grupuri musculare în cazul efortului prelungit și a celui de viteză în condiții de anaerobioză. Rezultatul descompunerii ATP[7] în ADP[8] și acid fosforic în mușchi, și raporturile cantitative dintre acești parametri ne pot da o imagine cuantificabilă în ceea ce privește realizarea cuplajului excitație-contracție ca marcă a energiei musculare. Refacerea legăturii fosfat-macroergice se asigură la început pe seama unei legături similare a fosfocreatinei, iar în continuare are loc glicoliza anaerobă, care conduce la eliberarea de energie cu transformarea acidului piruvic în acid lactic, ce se acumulează în mușchi ca urmare a datoriei mari de O2 (circulația și respirația nu pot asigura necesarul de O2 într-un timp atât de scurt impus de desfășurarea efortului) și influențează negativ capacitatea de contracție a mușchiului. Rezultă deci că, în efortul de viteză, al doilea element esențial, după nivelul funcționalității SNC[9], este capacitatea de efort anaerob.
Desigur toate aceste considerații despre – în fond – fiziologia musculaturii pot părea lucruri colaterale procesului de selecție și exterioare bagajului de cunoștințe de specialitate de care trebuie să dispună un profesor de dans. Totuși, în condițiile în care, cel puțin deocamdată, asistența medicală pe coordonata sportivă nu este asigurată în sistemul de educație coregrafică, o abordare fie ea și de suprafață a acestor probleme frecvente cu care se poate confrunta la un moment dat un profesor de specialitate nu mai poate fi amânată.
Este deja cunoscută frecvența cu care poate apărea în cazurile de efort susținut criza musculară cunoscută sub numele de ”miozită de efort”. În condițiile în care profesorul nu poate diagnostica acest fenomen recurent în cadrul antrenamentelor, poate recomanda continuarea lor în deficitul evident al elevului, consecințele unei astfel de decizii putând fi foarte grave. De aceea consider că în condițiile actuale ale presiunii care se pune pe elevi pentru obținerea unor performanțe tot mai mari, profesorii ar trebui să aibă obligația de a-și completa studiile cu suficiente cunoștințe din zona medicinii sportive pentru a putea preîntâmpina producerea unor accidente – pe de o parte – și scăderea randamentului elevului în timp pe de altă parte.
Sub raport morfologic, s-a dovedit că fibrele musculare care asigură viteza sunt cele albe, bogate în mitocondrii și echipament enzimatic oxidoreducție. Proporțiile acestor fibre sunt genetic determinate și pot fi stabilite pe baza biopsiei musculare. Pornind de la acest substrat morfofiziologic, se poate constata că în prognozarea perspectivei obținerii unor bune rezultate în ceea ce privește viteza și anduranța în executarea unor exerciții tehnice cu grad ridicat de complexitate și în urmărirea ratei de progres obținute prin antrenamente specifice obținerii de rezultate foarte bune în ceastă direcție o valoare deosebită pot avea următoarele determinări:
- timpul de reacție. Cercetările lui A. Demeter atestă următoarea clasificare în acest domeniu: până la 180 ms – foarte bine, până la 190 ms – bine, 210-230 ms – mediu, peste 230 ms – slab. Există numeroase tipuri de aparate și cronografe electronice pentru aceste determinări pe care, din păcate școlile cu profil coregrafic le ignoră.
- modalitățile științifice de măsurare, capabile să ne ofere date obiective despre calitățile și despre potențialul unor subiecți apelează deja în cadrul unor discipline sportive la aparaturi adecvate scopurilor urmărite, și anume: cronaximteria, electromiografia și electroencefalograma sunt utilizate frecvent pentru stabilirea nivelului de excitabilitate, știut fiind că viteza este condiționată de acest parametru.
Electromiografia permite înregistrarea secusei[10] musculare (contracția izolată), determinând durata, intensitatea și forma ei, comparativ cu aspectele optime ce condiționează sub raport neuromuscular performanța.
Cronaxia, reprezentând durata impulsului de circuit dreptunghiular cu amplitudinea egală cu dublul reobazei (intensitatea circuitului care determină o contracție musculară minimă) ce produce o contracție minimă și care trebuie să aibă valori cât mai scăzute (sub 0,18 ms), acestea indicând un prag ridicat de excitabilitate (alfa).
Iată doar câteva din modalitățile științifice, obiective prin intermediul cărora – odată aplicate și în cadrul disciplinelor coregrafie – s-ar putea avansa pe calea conceperii unui set de teste mult mai eficiente în ceea ce privește selecția și urmărirea evoluției elevilor angrenați în cadrul unei discipline atât de complexe cum este dansul. Toate calitățile analizate mai sus se mai pot pune în evidență și prin numeroase teste mai simple, la îndemâna până și a profesorilor, printre care:
- testul mașinii de scris, pentru viteza de repetiție (rapiditatea apăsării pe 85 de clape ale mașinii de scris). Valorile optime trebuie să reprezinte peste 110 puncte la mâna stângă și peste 120 la mâna dreaptă (în cazul dreptacilor);
- capacitatea de efort anaerob, cu valori variabile în funcție de disciplina (proba) tehnică, trebuie să se situeze la testul de 1 minut la cicloergometru (TTR) la valori peste 3200 kgm, respectiv peste 45kgm/kgcorp, pentru o reală competitivitate;
- biopsia musculară, unde se impune găsirea unui procent cât mai mare de fibre albe;
- teste psihologice, care stabilesc nivelul de funcționalitate al SNC diferențiate pentru copii (psihomotricitate, capacitate de adaptare, echilibru emoțional s.a.) și juniori, pentru funcții cognitive – inteligența, memorie, atenție, percepție, pentru personalitate, pentru temperament, etc. teste care nu fac obiectul procesului de selecție din cadrul niciunei școli cu profil coregrafic de la noi din țară.
Am putea crede, că inteligența, memoria, atenția, etc. sunt calități de care viitorul dansator n-ar avea nevoie, totul, la nivel de selecție rezumându-se la ”deschidere”, prin care se înțelege flexibilitatea articulației coxo-femurale și la detentă. La testele amintite se pot adăuga teste pentru analizatori de acuitate vizuală (ideal – vederea la ambii ochi), cu valori cât mai ridicate pentru simțul echilibrului. Nici aceste seturi de teste nu intră în preocupările profesorilor din liceele de coregrafie din țară, indicând decalajul pe care disciplinele coregrafice îl înregistrează față de activitățile sportive în general.
Având în vedere condiționarea vitezei de către sistemul nervos și de nivelul capacității de efort anaerob, subliniez faptul că ea este una din calitățile biometrice cu cel mai înalt nivel de determinare genetică. Viteza mișcării picioarelor evidențiază mai clar rolul factorului ereditar decât viteza mișcărilor mâinilor.
Deci, pentru aprecierea dezvoltării calităților de viteză este preferabil să introducem în setul de teste pentru admitere, testul ”tapping” [11] pentru membrele superioare (în perioada de vârsta de 9-14 ani), și pentru membrele inferioare (în perioada de vâstă 9-12 ani), presupus fiind din p.d.v. științific că, la această vârstă, acțiunile pedagogice corect organizate pot contribui la perfecționarea calităților de viteză.
Forța. Sub raportul substratului morfofiziologic, care asigură manifestarea forței, se recunosc două sisteme principale ale organismului, la care, bineînțeles, se adaugă activitatea tuturor celorlalte sisteme și aparate: sistemul nervos și sistemul muscular. Având în vedere determinarea forței de către activitatea sistemului nervos central și de calitatea fibrelor musculare, se consideră că în acest caz ponderea eredității este substanțială. Menționez, că există autori care socotesc forța ca având un determinism genetic tot atât de mare ca și viteza.
Privite din acest unghi, criteriile fiziologice de selecție pot fi în principal: stabilirea prin dinamometrie a forței grupelor musculare funcționale ce trebuie să fie cât mai mare; determinarea tonusului cu ajutorul miotonometrului, diferențele cât mai mari între starea de contracție și cea de relaxare indicând niveluri funcționale bune; măsurarea amplitudinii mișcărilor articulare cu goniometrul; evidențierea capacității de efort aerob și anaerob pe baza elementelor biochimice prezentate în funcție de nivelul greutăților raportat la forța izometrică maximală; evaluarea pentru forță în regim de viteză a timpului de reacție, a cronaxiei și a electromiogramei. Toate aceste metode de evaluare a calităților unui aspirant la o profesie ce ține de domeniul coregrafic ne arată spațiul imens care ne desparte de disciplinele sportive unde toate aceste seturi de teste se efectuează în mod frecvent.
Rezistența. Această calitate este condiționată de trei categorii de factori:
- factori anatomofuncționali ce privesc funcționalitatea tuturor organelor și îndeosebi a aparatului cardiorespirator, care asigură aportul de O2 dar și a aparatului renal, ce conduce la eliminarea produșilor toxici rezultați în urma proceselor metabolice;
- factori biochimici, care privesc sistemul muscular și, îndeosebi, locurile unde se petrec transformările metabolice cu eliberare de energie;
- sistemul nervos și în special componentele sale simpatică și parasimpatică, ce reglează procesele metabolice, inclusiv refacerea.
Factorii anatomofuncționali sunt reprezentați de: volumul pulmonar și suprafața alveolocapilară (determinarea diametrelor și perimetrelor cutiei toracice în expirație și inspirație și măsurarea capacității pulmonare vitale, totale și reziduale); volumul cardiac determinat radiotelemetric; concentrația de hemoglobină în sânge, cunoscându-se faptul că, după efort, valorile scad prin hemoliză; volumul sangvin total; capacitatea respiratorie maximă, determinările făcându-se cu ajutorul spirografului și al unor nomograme care permit compararea valorii în raport cu înălțimea și greutatea subiectului. Valoarea acestei determinări este condiționată și de forța musculaturii toracelui: volumul expirator maxim pe secundă (VEMS); VO2 max. (volumul maxim de oxigen) interpretat în funcție de greutatea corporală, sex, vârstă și cerințele impuse de ramura de sport respectivă; debitul cardiac maxim, oxigen-pulsul maxim, calculat prin raportarea VO2 max. la frecvența cardiacă maximă (FC max.), echivalentul ventilator maxim, etc.
Desigur că acești parametri, îndeosebi cei funcționali, nu sunt condiționați numai de sistemul cardiorespirator, ale cărui capacități le exprimă, ci și de activitatea sistemului nervos care coordonează funcționalitatea acestor aparate. În aceeași măsură intervin și aparatul digestiv, care asigură aportul principiilor nutritive necesare proceselor metabolice energo-genetice și aparatul de expulzare a materiei (îndeosebi aparatul renal), ce contribuie la eliminarea cataboliților, a căror concentrare în organism, la nivelul diferitelor sectoare somato-viscerale, declanșează mecanismul de feed-back, foarte important pentru întreaga funcționalitate organică și în special pentru rezistență. În acest sens, investigarea funcției renale, care trebuie să se prezinte la un nivel cât mai ridicat, are o importanță deosebită în selecția subiecților ce vor fi supuși suportării unui efort fizic constant.
Rezultă deci că și rezistenta, deși reprezintă o calitate biometria perfectibilă, prin transformarea pe calea antrenamentului a fibrelor intermediare în fibre roșii, este genetic determinată atât prin existența pe plan periferic a unui procent de fibre intermediare în mușchi și a dimensiunilor anatomice ale sistemului cardiorespirator, cât și prin funcționalitatea sistemului nervos central.
Rezistența este incontestabil legată de capacitatea de refacere ce poate fi exprimată sintetic prin eficiența mecanismelor hemostatice biochimice de a reface în permanență rezerva energetică, asigurând la nivel înalt procesele metabolice în toate sectoarele organismului și îndeosebi în ceea ce ne interesează în efortul sportiv la nivel muscular și neuroendocrin. Prin urmare, sunt implicate toate aparatele și sistemele constitutive ale organismului uman.În ce privește determinismul nervos al rezistentei, putem sublinia importanța echilibrului între tonusul nervos vegetativ simpatic și cel parasimpatic, fapt ce justifică introducerea în cadrul criteriilor de selecție a testelor de funcționalitate simpatică și parasimpatică.
Este cunoscută în anecdotica de specialitate frecvența cu care anumiți subiecți au înregistrat în cursul timpului blocaje emoționale foarte grave, apropiate de o quasi paralizie motrică în momente de mare tensiune emoțională prilejuite de iminența fie a intrării în scenă fie a iminenței unei premiere. Importanța introducerii acestor tehnici în viața curentă a viitorilor dansatori este de maximă importanță dat fiind faptul că întreaga lor carieră va fi marcată de astfel de momente tensionate pe care, în absența unui antrenament specific, nu le pot depăși decât cu costuri disproporționate.
Îndemânarea. În accepțiunea clasică, adoptată chiar în prezent de majoritatea specialiștilor din domeniul disciplinelor fizice (profesori, medici, cercetători, psihologi s.a.), îndemânarea este considerată o calitate motrică a aparatului locomotor, exprimată prin precizia mișcărilor, respectiv a contracțiilor musculare și adaptarea lor la condițiile impuse de cerințele executării unor mișcări cu grad mare de dificultate. Această calitate, după părerea acestora, este condiționată în principal de activitatea corticală, respectiv de comanda primită de mușchi pe căile motorii corticale și în secundar de musculatura însăși, aceasta fiind importantă doar în măsura în care posedă anumite proprietăți de viteză, forță și chiar de rezistență pentru a putea răspunde prompt și corespunzător la comanda corticală primită.
Dintre testele care pot constitui criterii de stabilire a nivelului de funcționalitate corticală și care, implicit, furnizează informații prețioase asupra potențialului de îndemânare, subliniem în mod deosebit: testarea inteligentei; testele de personalitate și temperament; stabilirea tipului de sistem nervos prezentat odată cu criteriile de selecție somatofiziologice privind viteza. Un element esențial în evaluarea îndemânării îl constituie condiționarea ei de către analizatorul vestibular, implicat în menținerea echilibrului în condiții statice și dinamice, fapt ce justifică testarea acestui parametru fiziologic în selecție (testul Romberg, statokinezimetria s.a.).
De asemenea, gradul de asimetrie funcțională și dominanta corticală trebuie avute în vedere în selecție. Pornind de la faptul că există exerciții (variații) asimetrice (Balanchine, Bournonville) și exerciții simetrice (variațiile cursurilor de dans clasic în general, dar și variații ale repertoriului academic), testarea gradului de simetrie care condiționează îndemânarea prin probe de sărituri cu rotare spre stânga și spre dreapta este foarte importantă. Aceeași problemă se pune și în cazul exercițiilor bazate pe turații par terre. Se poate dovedi că dansatorii cu un grad ridicat de asimetrie stânga (care înregistrează valori superioare de rotare spre stânga comparativ cu cele spre dreapta) au un nivel de îndemânare mai ridicat. Se apreciază că un subiect este simetric când valorile de rotare spre stânga sunt egale cu cele spre dreapta.
De asemenea, s-a dovedit faptul ca persoanele la care predomină emisfera dreaptă, respectiv stângacii, au circuite nervoase mult mai permeabile, funcționale și un grad de îndemânare sporit comparativ cu dreptacii, ceea ce justifică selectarea lor pentru disciplinele sau ulterior pentru rolurile unde îndemânarea se situează pe prim-plan.
În corelație cu criteriile somato-fiziologice de selecție trebuie să subliniem că în perioada de creștere, determinarea vârstei biologice are o importanță deosebită pentru cei ce se ocupă de selecția și pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor, deoarece capacitatea de efort a acestora este mai strâns legată de vârsta biologică decât de cea cronologică. Determinarea vârstei biologice este bine să se facă după cele mai științifice metode. Când însă nu avem la dispoziție cabinete de radiologie și medici specialiști, aceasta se poate face folosind criterii mai simple, care prezintă totuși un suficient grad de probabilitate.
Unul dintre aceste criterii este cel somatic, care constă în compararea datelor (talie și greutate) celui căruia dorim să-i determinăm vârsta biologică, cu mediile pe țară ale acestor parametri. În acest scop este necesar să se consulte tabelele oficiale, referitoare la „nivelul mijlociu de dezvoltare fizică a generațiilor în creștere” (0-18 ani) și apoi să fie comparate cu datele subiectului. Când dorim să aflăm, de pildă, vârsta biologică a unui copil care, calendaristic, are 10 ani, comparăm înălțimea și greutatea acestuia cu mediile înălțimilor și greutăților din tabelele de referință. Dacă vom constata că datele acestuia sunt mai mici decât cele indicate pentru vârsta respectivă, vom conchide că subiectul nu are încă 10 ani (din punct de vedere biologic); dacă datele sunt mai mari, aceasta înseamnă ca subiectul a depășit vârsta de 10 ani. Se poate întâmpla ca unul dintre parametri să-l depășească pe cel din tabel, iar celălalt să fie mai mic. În acest caz se va aprecia că respectivul are, de pildă, înălțimea unuia de 12 ani (sau cât rezultă din tabelul de referință) și greutatea unuia de 9 ani ș.a.m.d.
Se pot face predicții, cu un suficient grad de probabilitate, privind evoluția creșterii în înălțime, dacă aceasta se desfășoară normal și nu este tributară vreunei maladii congenitale sau contractate. Nu este recomandabil să se facă predicții înainte de 10 ani, deoarece numai de la această vârsta în sus încep să se manifeste tendințele și au loc transformările organice specifice perioadei prepubertate, care contrastează puternic cu dinamica lentă și uniformă a creșterii din ultima parte a copilăriei.Toate aceste posibilități de înregistrare a calităților motrice folosite în procesul de selecție pot fi folosite și în procesul de instruire evolutivă, favorizând compararea rezultatelor.
Criteriile biologice, alături de cele psihice și motrice utile selecției, bine structurate și puse la punct, oferă posibilitatea celor care realizează selecția să direcționeze viitorii balerini/dansatori/interpreți încă din faza de inițiere, către disciplina tehnică în care pot da randamentul maxim și pot obține performanțe la cel mai înalt nivel.
Bibliografie:
George Draper, „The Mosaic of Androgyny - Maleness within the Female and Femaleness within the Male”, The New England Journal of Medicine, Massachusetts Medical Society, 1941, volume 225
Bota, C., Ergo fiziologie, București, Editura Globus 2000
Brill, M.S., Selecția în jocurile sportive, Moscova, Editura Cultură Fizică și Sport,1980
Schmidt R.A., Motor Control and Learning, Champain III: Human Kinetics, 1982
Blackwell Science, Journal of bone and mineral research, A six-year longitudinal study of the relationship of physical activity to bone mineral accrual in growing children, volum 14/ număr 10/ 1999, https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/jbmr.2497
Bläsing B., Puttke M., Schack T., The neurocognition of dance, 2010
https://books.google.com/books/about/The_Neurocognition_of_Dance.html?hl=ro&id=UT2KtEAujiIC
Manual de Anatomie și fiziologie umană, Sistemul muscular, Contracția musculară și fiziologia mușchilor,
Ernst Kretschmer, Constituția somatică, http://enciclopedia.website/ernst-kretschmer/
Science Direct , Revista Brasileira de Ciências do Esporte, Volume 39, Issue 2, Aprilie–Iunie 2017, Pages 148-159, https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0101328916000548
[1]A six-year longitudinal study of the relationship of physical activity to bone mineral accrual in growing children: the university of Saskatchewan bone mineral accrual study. In JOURNAL OF BONE AND MINERAL RESEARCH Volume 14, Number 10, 1999 Blackwell Science, Inc. 1999 American Society for Bone and Mineral Research
[2]Proprietate generală a materiei vii de a reacționa la acțiunea anumitor factori externi prin modificarea metabolismului. – Din fr.irritabilité,lat.irritabilitas, -atis.
[3]neotenie (biol.) 1. persistență a caracterelor juvenile în stadiul de adult. 2. ajungere a organismului la maturitate sexuală înainte de dezvoltarea lui completă. (< fr. néoténie). DEX
[4]George Draper, „The Mosaic of Androgyny — Maleness within the Female and Femaleness within the Male” in The New England Journal of Medicine, Massachusetts Medical Society, 1941, volume 225.
[5]Ernst Kretschmer, psihiatru german (8 Oct. 1888 – 8 febr. 1964) a făcut cercetări legate de constituția somatică rămânând celebru prin ”tipologia” sa tripartită care împarte constituția fizică în tipul astenic, atletic și picnic.
[6]ANAEROBIÓZĂ (aici),1. în absența oxigenului liber din aer, oxigenul necesar este luat din alte resurse ale organismului.2. Formă de viață a unor microorganisme anaerobe.
[7]Acidul adenozintrifosforic (adenosine triphosphate) (ATP) este un element constitutiv al macromoleculelor de ADN și ARN. Este acumulatorul de energie necesară celulei, deoarece ajută la înmagazinarea și conversia energiei celulare conform cu necesitățile metabolice.
[8]Acid adenozindifosforic (adenosine diphosphate) (ADP) este un important compus organic în metabolism și e esențial în circuitul energiei în celulele vii. O moleculă de ADP consistă în 3 părți importante: o fundație sub forma unui zahăr atașat unei molecule de adenină și 2 grupuri de fosfat legați de atomul de carbon numărul 5 al ribozei.
[9] Sistemul nervos central
[10]Secusa: contracția musculară simplă
[11] Testul ”tapping” constă în executarea de către subiect a unor mișcări a picioarelor în cea mai mare viteză posibilă pe o suprafață dotată cu senzori de mișcare cuplată la un computer care cuantifică valori ca frecvența și presiunea în conformitate cu un sofware dedicat acestui tip de studiu.
